Pierdută ți-e privirea, vai,
Pierdută; tristețea, mult mai mare.
Ce trist și speriat îmi stai,
Când oameni trec pe trotuare.

În blana-ți încâlcită stau,
Doi pureci trecători sau chiar grăbiți;
Când tu ești slab, nici ei nu au
Nimic și...nu sunt fericiți.

Biet suflet de cățel uitat,
Primește-acum (prea mult nici eu nu am)
Un pachețel, că n-am mâncat
În pauza de lucru, nici un gram.

Eu când ajung acasă pot
Să mai mănânc, tu însă nu ai cum;
Stăpân nu ai...nu mai socot
Mâncarea, că văd cum stai în drum...

Pierdută ți-e privirea, știu,
Mi-e greu să-i mai privesc odată
Dar îți promit că nu-i pustiu
Orașul, nici strada-întortochiată.