Ea imi spuse:

Să fii poet e musai beat ori drăgăstos înflăcărat

Eu îi spuse-i:

Nu-i drept! Că poezie frumușeață se poate scrie

și din cap, nu doar din piept!

El îmi spuse:

Te minți flăcău că poezie, ea se scrie din vâne pline de iubire

Și două inimi de-ai în piept odată în foaie tu zvâcnești cuvintărie!

Iar eu stătui pe piatră seacă și mă mirai

de o capră beată și mă gândii

Ea, oare, capra, acuma chiar clocește o stampă?

Și iar în hop pe vârf de munte

să-și scrie ea haiku nipon…

Și dacă behăie săraca,

Acuma vede ghionoaia și chiar își fată epigon?

O fi dreptate în spusa ei, așa o fi noi beți suntem

Dar beți de ce licori necurse?

Dar beți de ce iubiri nescrise?

Da, așa e drept, că doar beat să poți a scrie în clar că în alte bolți deschise

Viezurele-i vultur rar cu stern întors

De und de soare colțuros, ce-l sfârtecă cu ghiara crudă

Ce-mi taie în ochi un orizont meschin, uituc, chiaun și berc…

de târâtoare cocoșată și beat odată

Acum eu treaz și-mărmurit, mărunt, meschin…

și-ndrăgostit!