agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-11-20 | | ca anul ăsta nu știu să fi fost cură de sus cu frunze de dimineața până seara și apoi iară noaptea tot ostenești și nu se mai termină și sângele din om mai cură se oprește dară apoi da roșeața asta nu se sfârșește numa Dumnezeu nu se sfârșește Doamne iartă-mă mai știi și noi măturăm și-L grămădim la poartă și facem cărări prin Dânsul mamaia se îndreaptă de șale și tace puțin își leagă basmaua am îngenat de tot spune cerul îi coboară în ochi legănându-se încet dintr-o parte în alta cum cobori o găleată în fântână * se întunecă prea din vreme p-atunci îmi desfăceam noaptea părul și lumina toată casa nici nu mai era nevoie de lampă în odaie mamaia Lina crește subțire din fusta maro în formă de clopot până unde începe restul de aer sub caiși pe spatele ei se ghemuiește ceața și așteaptă să facă un singur salt împreună ziua se oprește și se închide fără zgomot așa cum închizi ușa când cineva doarme rămânem pe întuneric cum trecem noi de ceasul cela înfricoșat ca prin somn părul ei miroase a prune și a frig facem focul aprindem toate luminile înaintăm greu unu doi înotăm laolaltă foșnește dintr-o parte în cealaltă de sus până jos se așează straturi peste casă încă o casă peste curte încă o curte ea mătură și taie cărare până unde nu se sfârșește
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate