dacă tu te-ai ascuns în cuvant și ți-e bine,
ascunde-te-n sus că te văz mii de rime,
dacă tu te-ai ascuns prin zăpezi muritoare,
ascunde-te bine că te vad albă-n zare


dacă tu te arăți prin morminte,
ascunde-te bine
că te văd oseminte,


dacă tu te ascunzi în culoare, agale,
ascunde-te bine că te vad depărtare.


dacă pleci și arunci
ușile-n două, amar
aruncă-le bine că-mi rămâi în pocal.


dacă vii când adorm și nu-ți place să pleci.
întinde-te bine să miros crini de veci.


când vii tu,
când te faci că rămâi
dimineață,
întinde perdele albastre pe față


când pleci tu,
când apari înapoi,
sidefie,
aruncă-te-n praf să te văd altfel,
mie.


când se întâmplă să mori și-ți rămâne
ușa ne-nchisă,
ochiul pribeag,
tâmplele rime,
roagă mirarea să mă aducă
și praful de seară,
lumina scăzută,
pleoapele închise, zăvoare de stele
cu prafuri de gânduri
uitate, adânci, efemere,





iar mâinile tale vor prinde verdeață,
cu ochiul închis, zăvoare de ceață,
mâinile plumb, praf de cuvinte,
mirare,


rupe-te mii să-mi rămâi
punct

.

.

.

.

.

.
.
.
.

așteptare