Iar rătăcesc și mă frământă gândul
Care Þi-a fost la început Cuvântul
Cu cât mai încordată mi-este ascultarea
Constat că peste fire s-a asternut uitarea

Uneori am impresia că am murit demult
Iar iadul meu este aici, chiar pe pamânt
O parte din timp îmi pare a fi căință
Iar cealaltă parte, doar chin și suferință

De-aceea eu te strig mereu ca muții
Și-ncerc apoi să te ascult ca surzii
Și tind ca orbii să Îți urmez calea
Deși știu că am rătăcit cărarea

Alunec iar și cad în drum înnămolit
M-așez în genunchi și-ncerc să mă ridic
Și totuși mă întreb de încă mă iubești
Așa cum sunt acum, așa cum acum Ești.