Pe buze ne trecem tot destinul,
începem întotdeauna cu numele, apoi ne înghesuim cu totul,
până când gurile noastre ne obosesc căutându-se.

Dacă se întâmplă să ne pierdem,
vom fi rătăciții pe care va acosta universul,
la un moment dat unul dintre noi își va șterge buza și-l va amuți.

Va fi cea mai lungă tăcere, întreruptă doar de ceilalți înveliți,
topiți să se elibereze,
încât își pot linge degetele fără să și le mânjească.