agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 772 .



Poveste. Icoana
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Kliushin ]

2011-11-30  |     | 



Cică era odată-un sat... care avea și el de toate,
și-o primărie, dar și-o crâșmă, plină de oameni cu păcate,
și un primar, dar și un cârciumar, ce le turna din când în când
câte un pic din poloboc și-apoi îi asculta cântând.
Primarul își strângea tributul, căci și pe-atunci erau credite,
impozite și taxe, debit, credit, alte cuvinte inedite...
deci, tot ce e infrastructură, – să spunem ne-am deprins acum.
Poate accentele-s schimbate, dar înțelesul e oricum.
Și biserica din deal aduna la Paști creștinii,
căci și-atunci, ca și acum, nu prea se îmbulzea mulțimea.
Și popa cela mai cânta el, dar necăjit de la o vreme
că slujba-i fără multă lume, și-a zis prietenii să-și cheme.

Și uite, iată-i la o masă, adunați, punând la cale
tocmai ceea despre ce vreau să-ți spun măriei tale;
Tu, adică, dragă cititor, eu doar ție îți vorbesc.
Vino, dară, mai aproape, că încep să povestesc.

Deci, erau odată, cică, trei prieteni într-un sat,
un cârciumar, un preot și, cel de-al treilea, om de stat.
Și s-au gândit ei cum să facă o afacere prosperă,
fără multă mare școală, deși mulți încă mai speră.

Iar ca să-nțelegi esența, redau dialogul lor:

- “Măi fârtați, ia ascultați! Cum să adunăm popor?
Dacă prinde-a veni lumea, doar o simplă analiză
demonstrează că atunci vom ieși și noi din criză.”
- “Mai concret și mai laconic!” – îl întreabă cârciumarul.
- “Nu, că nu-nțeleg nici eu!” – se alătură primarul.
- “Dați-vă, dar, mai aproape” – zice popa arătând
că dorește să le spună ce i-a mai trecut prin gând.
- “Mâine dis-de-dimineață, la fântână când nevasta
ți se duce după apă, las’să scoată-icoana asta.
Lumea, care la prășit se pornește dimineața,
o să creadă că-i minune. Și să vezi cum dulce-i viața!”

Au mai stat, au pus la cale, s-au gândit, au chibzuit…
Pân’la urmă și-au strâns mâna și-n comun au hotărât
decât nică să nu facă, tot mai bine-o aventură,
iar răsplata, cine știe, ori în bani, ori în natură.

Și-ntr-o bună dimineață, iată, deci, că din fântână
o icoană crâșmărița scoate și o ia în mână.
E-he-hei! și lumea care-n trecere a observat,
de la o așa minune s-a crucit și-nspăimântat.
Ce să fie? ce să fie? Preotul mai bine știe,
asta-i o icoană sfântă, nu o coadă de hârtie.
Dar și crâșmărița sare: – “Văleleu, șalele mele
m-au lăsat parcă de-odată și parcă-am uitat de ele.”
Ia minune, măi, măi, măi! Asta să vezi grozăvie,
te atingi cu mâna numai și pe loc te reînvie.
S-a dus vestea și-a ajuns tocmai cine știe unde,
căci așa e gura lumii, cine știe-a o pătrunde.
Și a început să vină toată lumea din mahală...
Cine știe cu ce chin, cine știe cu ce boală?
Năvălit-au și străini cu probleme și dureri,
să se-atingă de icoana, ce-au găsit-o-aicea ieri.
Toată ziua ținea slujbă popa tare bucuros
că icoana aducea multă jertfă și folos.
Și crâșmarului-i creștea punga, devenind mai grasă.
(De la-atâta bănet strâns și-a făcut o nouă casă!)
Cum n-ai da, dar multă lume mai trecea și pe la dânsul,
că văzând de unde vin, te-apuca rîsul și plânsul.
El însă-și vedea de treabă, turnând ce-avea de turnat,
doar că la un preț ușor, cum să zic, mai piperat.
Și primarul, știut lucru, își strângea și el comânt,
punând taxe indirecte când treceai pe-al lui pământ.
Oamenii, însă, veneau tot de-a valma pentru-a cere
din fântâna ceea-agheazmă, ca să aibă la durere.

Eu, fiind odată-n crâșmă și prea poate nu-n zadar,
dar aud cum stă de vorbă cineva cu-acest crâșmar:
- “Oare chiar așa ajută și să fie-adevărat?”
- “Nu știu, dar la trei știu precis c’ le-a ajutat.”


Oleg Kliușin
Chișinău, 23 octombrie 2011

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!