Îmi mut casa la tine și mâinile, mâinile astea uscate
peste care ai trecut cu buzele și s-au făcut fine
și ceasul,
știi, nu pot sta mult nici în casa mea,
iar întoarcerea e un cocoș somnoros de munte,

zâmbetul de piatră, ca să nu mai ai nevoie de daltă
când te apleci peste chipul meu cu lumina,
nucile verzi pe podea –
goliciunea pe care o vom arunca peste ele
trebuie să simtă durerea celor ce merg pe urmele noastre,

Li*, trandafirul pe care vrei să mi-l dai are o rană –
te caută o femeie în acest peisagiu al morții,
nu te ascunde,
casa mea n-are uși, nici ferestre – doar hieroglife.







*Doru-i[Li]n

http://www.youtube.com/watch?v=mxFww4UyHdI