agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-12-01 | |
Aflai că-i ziua ei și, implicit,
Mi-am zis: depune și tu străduință Ca, pentru-aceea ce te-a zămislit, Măcar o zi să uiți de suferință! Azi nu ai dreptul nici să te gândești La teancul de facturi din noptieră Sau să te-ndurerezi, simțind că ești Un nimeni într-o nație șomeră. Copiiilor, azi nici să le permiți Să spună că li-i frig, urât sau foame, Ca, toți cei ce la lux sunt osândiți, Să poată face-abstracție de drame. Măcar o zi să nu mai deranjezi Augustele structuri conducătoare, Ci e mai indicat să te-aranjezi, Să ieși puțin cu țara la plimbare. Ia uite, chiar e logic! am gândit, De ce să nu profit de-acest temei? Să ies pe stradă și să fiu servit Cu-n mic și-o bere, că-s pe banii mei! Am luat mobilul și-am sunat grăbit, Dar îmi răspunse numai ocupat, Că, pe rețeaua ei, am auzit, Impulsul, doar grecește-i acceptat. Am mers la ea (că-i știu adresa bine) Hai, zic, s-o iau mai pe nepusă-masă! Și-aflai, puțin mirat, de la vecine Că țara e plecată de acasă. O întrebai pe sora de la Est, Dar nici aceea nu m-a lămurit. Se întâlnesc cam rar, și doar pe șest, Că stă mai mult cu socrii,-n Răsărit. Abia un polițist șomerizat (Fusese dat afară că-i cinstit) Mi-a spus că a zărit-o la palat, C-au luat-o șefii iar la jumulit. Am așteptat opt ore la ieșire. Atâta e programul la palat (Mă rog, pentru lachei și-a lor oștire; Pentru popor, e-un pic mai lăbărțat) Spre ziuă a ieșit, cam aruncată Printr-un perete gros de cărămizi, De niște măgădăi cu fruntea lată Și cu gândire de hemoroizi. -Iu ar ochei? am întrebat ușor Și-am ridicat-o din noroi, cu milă; -Nu am nimic... s-au supărat 'mnealor, Că-l întrebai de flotă pe Rânjilă -Păi bine, fato, ce te-a apucat Să intri solo printre secături? Nu ar fi fost cumva mai indicat Să îi înjuri cu-n milion de guri? -Aș vrea să nu fii, astăzi, bădăran; Insultele te rog să le eviți. Am zis să îi cinstesc o zi din an, Că-n celelalte prea nu sunt cinstiți. Hai să ne dregem undeva, mai bine, Și să uităm, un timp, de lumea-ntreagă, Că mi-este silă să trăiesc în mine, Sau să mă oglindesc în Marea Neagră! Luarăm bere într-o berărie, Vorbind de toate cele mai de soi, Iar la sfârșit, să vezi ce bucurie: Nici eu, nici ea, n-aveam un ban la noi! Patronul, bun român, sări cu parul. -Îi zic: stai! dânsa,-i mama tuturor! Din sângele și truda ei ai barul, Așa că las-o naibii mai ușor! - Ce tot vorbești amice, te-ai tâmpit? D-aicea am io baru', ești cretin? Ba, imediat plătiți ce-i de plătit! (Că io lucrez cu capital străin). Și, cum n-aveam lăscaie-n buzunar, Creștinul a chemat rapid curcanii, Și ne-au închis în vastul lor hambar, Să ne plătim prin suferință banii. Eu, trist, mă frământam pe canapea, Că o să-mi treacă asta-n cazier, Și o-ntrebai puțin timid pe ea: -Mi-o afecta statutul de șomer? S-a ridicat din locu-i, maiestuoasă, Privindu-mă cu mila-i suverană; Era, sub răni, atâta de frumoasă! Și îmi grăi dintr-un adânc de rană: -De ce ți-am dat din trupul meu lumina Ce-o risipești în lupte iluzorii? Mai bine taci, deși-i mai mare vina: Tăcerea validează trădătorii! Tu trebuia să fii, azi, printre lideri, De ce jelești ca lașul între lași? De douăzeci de ani tot sunteți liberi Să duceți viața asta de ocnași! M-ați terminat strigând cu frenezie În timp ce mor: "Trăiască România!" Că nu mai știu de sunt în pușcărie, Sau de nu sunt eu însămi pușcăria! Cât timp o să vă bateți joc de mine Tot afirmând de zor că mă iubiți, Vânzându-mă hienelor străine Și logodindu-mă cu decrepiți? Cât timp vă mai mințiți cu nerozie Că stăpâniți un loc și-aveți o țară, Când pruncii sug la sân pe datorie, Și-mi pier copiii risipiți pe-afară?! Vă dau din trupul meu și grâu și aur, Cât să hrăniți planeta șapte ani! Voi cumpărați, cu-o parte din tezaur, Un pumn de pufuleți americani. Îmi vine uneori să mă scufund, Să scap de imbecili și derbedei; Dar nu mă-ndur, eu vă iubesc profund! Așa cum sunteți, proști, sunteți ai mei. *** Și v-aș mai spune, Doamne, câte-n stele, De jale și dureri și viață grea! Că multe am vorbit de toate cele Stând singur în arest cu țara mea. Fac un apel doar, către națiune: -Iubirea ta, cât vârful Everest, Nu vrei să o depui cauțiune Ca să ne scoți, o clipă, din arest? |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate