e cald și îmbulzeală peste tot.
chipurile oamenilor sunt acoperite cu ziare.
parcă sunt niște păsări cu aripile întinse. îmi zici:
du-te mai încolo și ia și tu câteva suveniruri.
privesc și îmi dau seama că sunt și eu
o victimă colaterală a vitrinelor. fără să fie zgomotos
chipul meu ca o umbră șerpuiește printre obiecte.
încotro mă îndrept?
lumea nu vinde. lumea nu cumpără.
toți plutesc în aer atenți și veseli
buzele lungi și tăioase ale Clarei. e aproape o poezie
această femeie.
prezența ei fantomatică îi binecuvântează pe florari,
pe aceia care nefericiți zâmbesc în fața universului.
în vitrine suvenirurile prind viață.
printre ele devin o bucată de porțelan
peste care o catedrală își cicatrizează frumoșii sfinți.
du-le acelora de acasă trupul meu adulmecând liniștea
și spune-le că port în poemul acesta buzele lungi
și tăioase ale Clarei. buze care au dat buzna… așa
peste chipul meu repezit în vitrine