Noaptea se pierde în apa morții
necăutată de somn,
pe cer nu-i mai răsare nicio stea,
chiar dacă-l privim prin fereastra timpului.

Izvoarele curg tot la vale,
răsăritul se ivește într-un râu de lumină,
o bucurie după necaz.
Nu mă întreba de ce,
Nu știu, caut un răspuns.
Trecutul nu mă mulțumește, încerc cu viitorul,
gândul mi-a amorțit de ispită.
De ce peste tot sunt poli opuși?

Când n-o să ma fiu,
o să te caute pasărea rară;
s-o aștepți, ea vine
cu zilele mele în cioc,
de la polul opus.