Poate vocea.
Poate durerea fără răsuflare,
sentiment în vâltoare,
voce curată, simplă,
drumuri nesfârșite...

Nimic nu e părerea,
vedenii se joacă cu mine.
N-ajunge simț,
nici crez,
nici speranță.

Poate strigătul tău către cer
ce se-aude peste tot,
oarba strălucire a lumii tale.

Poate puterea,
vocea șoptind,
picioare tropotind,
corzile sub degete...

Pământul zvâcnește sălbatic.

Pe urmă iar,
și iar,
și iar...