Iubitii mei,
incruntarea inimii ma face
noapte alba,in intuneric efemer.
Ma poarta la visul cel dintai,
al mortii straja.

Nimeni in jur-
nu-mi cere sa cer,nici sa fiu,
ori sa cant sub imbietoarea,
vraja.

Zarea-mi,
ce se naste oarba
inalta fumul dupa foc.
Face gandul si cuvantul fara jertfa,
sau coroana.


Imi taie rasuflarea,
tresarind prin spinii amarui,
o scanteie de viata ce nu apartine
hoinara nimanui.




Licarire,
in ochi stins
intr-un vis de necuprins
cand cine sufera viata o stie.

E tarziu pentru ei,
si iarna,imi e mie.