cel mai frumos om de zăpadă ți-l desfaci din coaste
și-ntr-o zi
nu-i iarnă decît în poveștile suprarealiste
ale altei ierni
îl arunci în curte
plin de zorzoane
prea cunoscut să mai fie om
de zăpadă chiar de sprijin de mi se rupe

se adaugă apoi
o caschetă de soldat
și-n picioare sandale de fată bătrînă
nas lung adulmecînd aerul sărbătorilor
un cozonac uscat pe colț de masă
vreo două mîțe bolnave și ele
dacă știi atmosfera dacă nu tot aia-i
oricum nu o să-ți pese
de toate astea exact acum
chestia-i că trebuie să fie ceva extrem de trist
pentru contrastul cu bucuria
din inimi de peste tot
parcă însuși el bunul dumnezeu s-a pogorît pe
pămînt și pe unde trece
peste tot pe unde trece lasă
o radiantă căldură suficientă să-i prăjească
definitiv pe toți

cel mai frumos om de zăpadă
trebuie să fie
o metaforă o adiere de vînt și delicatețe
ceva la sentiment care te impresionează
ca orice poezie
că și astea poeziile ating suflete îs momente kodak
ori momente de neuitat
așa trebuie să fie omul de zăpadă al iernii
spectacular-mirobolant-etern cu lacrimi în ochi de la frumusețea lumii
de la frumusețea poeziei
și praful răvășit de fată bătrînă
să-i intre-n ochii lui de om de zăpadă
muți niciodată deschiși

și cînd le va sclipi bucuria
mă voi strecura-ncet pe lîngă
și-n curte o să-ți fac
un diform și strîmb cel mai urît om de zăpadă