copii eu sînt Vocea
atenție la iederă
atenție la iarbă flori și buruieni atenție la verde

îți amintești bătrînii Ofelia
treceau pe malul apei cețoase
cîte doi țineau în mîini cîte o pungă
tremurătoare cu mîncare pentru rațe sălbatice și
pescăruși era ziua în care urlai că nu
urlai că tu
tu nu ofelia mîna ta avea pielea bine întinsă
și nu tremura deloc

dintre toate culoarile verde este cea mai urîtă
s-ar putea spune că este o culoare infectă
este culoarea pe care o lăsa gregor samsa pe
tavanul camerei sale din care lipsea dulapul cu trusa de traforaj
și biroul
lipsea șifonierul cu hainele de cînd gregor samsa era și el
un bonsai verde un brotac verde
nu pasta dizgrațioasă care se lățea pe tavan
copii

ea mi-a spus adio dar eram deja bărbat
cel puțin se putea presupune că sînt unul
pentru că nu purtam fustă
mi-am înfipt degetele în podele
pe negîndite s-au decolorat din verzi s-au făcut amărui
și confortabile am strigat ba nu am urlat cît mă țineau plămînii
nu nu mă părăsi nu pleca și tot ce se mai strigă în astfel de
situații doar nebunii și cei care nu și-au dat seama că-s de mult
bătrîni nu urlă
ea nu ea avea picioare suple
bine întinsă piele pe pulpe avea
copii prea repede pleca

și după un timp mi-am dat seama
că nu era nimic sub podele cum nici deasupra mea nu era
nimic dar asta nu m-a oprit din plîns
începuse cînd țipătul a ricoșat din sînii ei
bine întinși pe o piele verde și tot ce s-a mai întîmplat apoi
a fost că am devenit o voce
și oricum dintre atîtea mistificări ale tristeții nu văd de ce
nu ați uita-o și pe aceasta copii