copilărie ca o duminică
cu trup de flori și voce de mamă
iată-te strânsă cu brațele tale de ploaie
după gâtul meu, așa cum își poartă trandafirii
sufletul de parfum
cum își duce o câmpie poveștile
cum își ține focul lumina.
copilărie răsad de rai altoit pe inimă
nici n-aș putea să întreb unde ești
când ochii nu văd nimic întreg
fără tine nor prins în joacă cu un capăt de ață
sărbătoare cu gust de nucă și scorțișoară.
mă va întreba mereu cineva
unde sunt serile ce nu întunecă
unde este iarna ce nu îngheață
iarăși și iarăși le voi spune
că ești doar tu
cu toate chipurile tale
de îngeri cu pistrui
și strungăreață.