Orașul acesta e minunat și noaptea
când se plimbă singur pe străzile înguste
cu mărinimie de nobil transilvan.
Catedralele și turnurile sale meditative
se rotesc într-un carusel al luminii
și eu am rămas un târgoveț îndrăgostit sub ferestre.

Aeru-i somptuos și parfumat
are arome de vinuri vechi
de la ,,Butoiul de aur’’
înveșnicit sub cetate.

E sublim să-i urc treptele
pe sub arcade unde se spânzură noaptea
și domnițele chicotesc la geamuri.

De multe ori m-am salutat cu statuile
unor personaje despre care știam puțin
și ele mi-au dezvăluit totul.

Goticul și barocul își dau mâna de pe ziduri,
clădirile stau de veghe, străjeri ai amintirii,
oamenii curg ca nisipul în pustiu.

Nu poți să nu cazi în agonia prezentului
când trecutul pășește peste el în armură,
noaptea în muzeu stafiile privesc capodopere.

Doamne, îmi zic, suntem atât de nevolnici!
Dacă ceasurile din turnuri s-ar opri
n-am putea reține în memorie,
nici măcar întâmplările
cu umbre care ne acoperă de frumos.