Sonata morții


aud sunete îndepărtate de flaut,
nebun, Beethoven, cântă pentru mine ,,Sonata Lunii”,
pianul lui rupe liniștea-n două,
vechi amintiri mă cheamă-ntr-o grădină de vis,
ah, Semiramida, unde ești, că te-am visat regină
într-un Babilon modern,
erai îmbrăcată într-o haină de doliu,
unde e gloria ta, frumusețea ta,
te strecurai printre chiparoși,
andaluză cu ochi căprii ca o ciută prin codru,
mi-ai spus că ești în travesti
și că ești însăși moartea,
de ce nu mă lași să ascult în liniște ,,Simfonia a cincea”
si apoi să vorbim amândoi despre viață
și despre trecerea noastră dincolo,
porți un doliu frumos ,Semiramida,
sunt îndrăgostit de tine, te rog mai lasă-mă câteva clipe,
să sorb savoarea acestei lumi,
să mai miros florile grădinei tale,
acest Paradis terestru făcut din fericire și nefericire,
mai lasă-mă s-ascult flautele plăpânde ale naturii
și să sorb miresmele pădurii în nopțile de mai,
mai lasă-mă să sorb buzele speranței cu care mă chemai
când, înghețate încă, se pierdeau în cuvânt.
sub tainica ta vrajă ce umplea sânii tăi,
zăpadă și jeratic îmi părea așternutul,
astâmpără-mi pornirea cu beznele țărânii
într-o natură calmă cu buza ta cărnoasă,
mai lasă-mă, frumoaso, cu un sărut datoar,
cu-atâtea reci otrăvuri, căci eu sunt muritor.

de ești tu moartea oare, eu ce să cred acum?
de ce mă chemi în locul fără umbră și soare
căci dorul de-acolo nu mă mai doare,
de ce nu stai și tu aici cu noi
întoarsă către ceruri cu soare și cu ploi,
aici e locul veșnic, locul frumos și sfânt,
aici i-am smuls savoarea cu dinții din pământ.
ascultă și tu marea cu orga ei marină
cum se înalță totul în soare și lumină,
ascultă cîntul viații pe țitere de văi,
cu sărbători frumoase, cu cai și zurgălăi,
ascultă simfonia aceste lumi de dor
și fă-ne viitorul frumos, nemuritor.

vineri, 16 decembrie 2011