că începe să cadă lapoviță cenușie. închis, orașul scoate oamenii pe la geamuri, pe alei, pe străzi, pe bulevarde. se stârnește o cădere generală. de panică, îngrijorare, încordare. în curând, totul se umple. trotuare, parcări, scări, intrările clădirilor impozante. cuvinte viscolesc, șfichiuiesc, ustură și se vântură din troiene în troiene peste oameni. crispați, cu ochi de cărbune și cum s-au nimerit, formează grupuri de strajă. neliniști coboară dintr-unul într-altul, din inimă în inimă, de la un difuzor imens care furnizează promisiuni. vociferări. din antenele de pe case, până la ieșire. timpul se luptă cu protagoniști cu tot. se stârnesc o frică, o disperare și o incertitudine. în tv, o mulțime asmute iluzii. se trage. cu urechea la fiecare pas de aer. de-ajuns unul greșit. nemulțumirile omoară la foc continuu.
răscolește. cu speranțe. necunoscuți spun ceva. seamănă a lecție de istorie. de viață. și moarte. în plin decembrie. fără scrupule. o elice decupează cerul în libertăți. ninge cu gloanțe de fulgi în orice trecător, în oricine se nimerește. o viață nouă pare că se așterne, în dune inocente ne acoperă. pe moarte călcând.
singură la fereastră, te aștept ca pe o revoluție. să mă cucerești, să învingi teama că niciodată nu voi cunoaște fericirea. să înăbuși frustrarea.
pe buze, îmi flutură, ca un steag cu mijlocul găurit, zâmbetul.
liberă să iubesc.

(16 dec. 2011)