Dezbracă-mi sânii de pudicitate – vreau să-i las liberi

Să se joace sub bluze, atrăgând priviri,

Dar să aparțină mângâierilor tale, buzelor tale.



Dezbracă-mi și gândurile și dorințele și tot,

Doar știi că tu ești cheia lacătului meu interior –

Predă-mă mie, predă-mă ție și lumii așa cum sunt,

Să mă cunoască goală, fără perdele enervante și opace,

Să vadă razele soarelui prin crăpăturile corpului,

Poate așa, camera asta gri în care trăiește lumea, va prinde puțină culoare.



Dezbracă-mi pântecul – focul mocnește încet,

Adună-te în jurul meu, sărută-mă apăsat

Și intră în mine cu tot universul tău.



Sunt o zeiță – mi-o spui și o simt, chiar dacă nu cred în complimente,

Nu e nimic clișeu în ceea ce simțim.

Pentru noi există „fericiți până la adânci bătrânețe”.


http://symphoniepourunmondeetrange.wordpress.com/