Fulguleț n-are astâmpăr,
Azi dă iama prin culori,
Vrând să iasă-n evidență
Printre albii frățiori...

Cu penelul în vopseluri
Ce-au rămas din toamna lungă,
Pe hăinuța făr-o pată,
Trage dungă după dungă.

Mama Iarnă îl privește
Și, din firul scump, de nea,
Îi mai țese-o cămăsuță...
Pentru când va tremura.

Fulguleț nici n-o observă,
Fiind foarte dăruit
Muncii sale de mic pictor
Până-n creștet zmângălit.

Opera e terminată.
Și ninsoarea a-nceput.
Doar un fulg, plin de rușine,
Ce-n oglindă s-a văzut,

Nu mai vrea să se arate;
Dar nici vreme n-ar avea,
Căci, acuma, de zor șterge
Ce-a pictat pe haina sa.

Brr... Ce frig!... Goluț, îi cere
Blândei mame, dacă are,
O hăinuță-n plus - curată,
Fiindcă prima... s-a ros tare!