Tăcerea-mi îngheață vorbele,
cu brațele deschise
voi locui în cuvintele tale
înainte de a le fi spus.

Mă voi plimba prin fiecare vers,
ca ferestrele unui tren prin câmpie
și la fiecare oprire-n noapte
voi da jos luna pe un peron.

Prin fiecare ținut, priveliști
îmi vor vindeca rănile,
prin inima frunzei va urca seva
venită de sub pietre, din rădăcini.

O rugăciune îmi dă dezlegare
să reproduc în cuvinte,
tot ce văd și ce nu văd din umbră.