un cuțit desparte tăcerea
suntem goi
între straie refuzate
timpul ne bifează ca abur
și nu ne găsește

un strigăt spintecă ziua
gura-i de pește
înghite dicționare și doar abisul răspunde
când frica de-a fi ne bate pe umăr

un urlet
căzut în abis
zaruri învârt meridiane
euri se-ncaieră
șase-șase e imposibil
moartea filigranează
viața
în straie fantaste
nu cunoaște și nu acceptă rotirea
un cuțit ne desparte
telefonul absurd
pe tăișul căruia mor puțin câte puțin
sună zadarnic la mine!

obsesiv sună
țipăt cuțit