Cu țara ne putem contopi,
Ne învelește-n cuvintele inimii,
Puse pe la porți care se deschid
Spre interiorul ei cu munți de durere.

Numai pentru cei cu ochii închiși,
Leagănul acesta este doar un moft
Apăsat pe brațele cu clopoței,
Să se audă doar în stele.

Pentru noi cei care învârtim roțile
Pe drumurile mereu stricate,
Cuvintele au în ele un năduf
Rostogolit peste mai marii momentului.

Cu țara ne putem acoperi
De florile dragostei în ninsorile primăverii
Și-n toate zilele de sfântă lucrare ori bucurie,
Intrând în sufletul ei cu împăcare.