fixând pe creștet un cerc decupat
din rugina lanțurilor
mă exfoliază până la ultimul os
n-am destul timp să număr stelele moarte
din ochii tăi îmi spune
iar pielea ta a devenit suficient de arsă
de soare încât nu mai simte nici măcar
izbirea lacrimilor
pământul e prea obosit ca să mai poată
distinge plânsul de geamăt
așa că dă-mi voie să-ți fiu mormânt
aceasta e unica noastră șansă
să-l privim liniștiți pe dumnezeu scriindu-ți
numele pe fruntea mea ca pe un epitaf...