Cu vreo două luni la vale
Fii-mea a găsit cu cale
Să îi ia băiatului
Un Xbox de ziua lui.
E-o cutie ce se leagă
La televizor; se bagă
Și un senzor în Xbox.
Poți juca fotbal și box,
Ping-pong, volei, atletism...
Pare iluzionism
Să joci, plin de frenezie,
Bowling în sufragerie.
Cătălin și cu Monica,
Teo, Gabi și bunica
Parcă au intrat în boală:
Iau o bilă virtuală
Și-o trimit înspre popice
Tot rugându-se să pice.
Când e strike (adică toate)
Sunt urale-ndelungate.
Este drept, cum să vă spun,
Sunt și eu destul de bun.

Azi, copilul cel mai mic
(Doi ani are și un pic),
Nepoțica mea, Alina,
Vine-n față, bat-o vina,
Decretând instantaneu
Și decis: “E ‘ândul meu!”
Fără multă chibzuială
Ia o bilă virtuală
Și o zvârle spre popice.
Te-așteptai toate să pice?
“Strike!” uimită e Monica,
“Strike!” topită e bunica.
Iară eu: “Păi ce, te joci?
Azi copiii sunt precoci”

Fiind bun afacerist,
Caut un electronist
Să creeze-un joc la fel,
Însă mult mai mititel,
Să i-l vând lui Făt-Frumos,
Să se joace-n burtă, jos,
Înainte de-a se naște.
Cred că-i gata pân’ la Paște.