Din ciclul eșuat, Geometricale

Acolo unde dreapta simplă nu e,
Nedescojirea spațiului din jur
Lasă luminii negre umbra șuie,
Vădind misterul clarului obscur,

Străpuns mai rar, mai des, de fețe,
Comunicante vase, univoc
Tăinde lame-n spațiul de tristețe
La rana bivalentului noroc

De-a fi doar duh perlat de ochii
Ființei- taină cu trup orb,
De-a fi armuri de spumă, rochii,
Sau greu veșmânt lucios, de corb.

Ca un destin se interpune
Alb guler, perpendicular,
Cu albul său negând genune,
Arzând cristal, cu raru-i har

De-a separa duhul de unda
Oglinzilor tulburi, să urle
Doar puritatea în fecunda
Mocirlă cățărată-n turle.