sunt din nou acasă și intru iar pe internet,
e aproape o femeie milostivă acest computer.
ori de câte ori l-aș atinge cu degetele mele
el rupe o bucată lungă de timp de sub unghii
și fără să-i pună mirodenii o trage în piept.
în fața lui sunt o listă care într-un tabel Messenger
adună alte liste. mulți dintre prietenii mei sunt gălăgioși
mai ales atunci când îi dau pe habds-free. "te simți bine?
ai pălăvrăgit toată noaptea despre îngerii care au
cancer. trebuie să ai, undeva, un ceas de apă,
că ți-au ticăit ca niște fete de porțelan ochii.
spune-mi, :), că ai ambiția și scrii până mâine
un poem cu aromă de șuncă. stai liniștit. așează-te
în fotoliu. recunosc, conversația noastră, :(,
mi-a amintit că am o viață mototolită care mă absoarbe
ca pe un sunet de tramvai. dar, tu stai liniștit. nu contează
că ai, ca și la interfon, pe internet numele afișat. le va fi,
însă, al naibii de greu să te recunoască pe viu. eu zic
să îți imaginezi că ești o piesă mov sau orice altă
obsesie a computerului tău. ai să vezi că de la un timp
mama ta, iubita ta, toți îți vom face cu degetele semne."
în peștera mea un computer toarce și mormăie voci divine.
mă uit în sus ca la un film pe care l-am văzut aseară. lăsați-o
moartă… viața înnebunește când în oglindă mă privește
cum încet și sigur APRIND LEDURI PE CER.