Cântecul din cer albastru
se preschimbă în destin
și mă-nalță, tot mereu,
pe mine,
singura ce știu,
la rangul de regină
al misticului dar de-a fi.

Nu cutez să mi te-alătur,
dor înscris în munte;
doar ecoul din adâncuri
o să-ti poarte vestitorul meu
destin.

Nu știu dacă am să pot vreodată
să te merit pe deplin,
dar o să-ți rămân, eternitate,
veșnic călător în noapte
spre un țărm de vis...

visul meu și-al tău...
vis-destin...