agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-01-21 | | Marian Ghilea – Templul Ryōan-ji Dan Norea - Kinkaku-ji - Templul Pavilionului de Aur Luminița Suse - Sanctuarul Yasaka Flavia Muntean - Ginkanku-ji – Templul Pavilionului de Argint Doru Emanuel Iconar – Templul Nanzen-ji Livia Ciupav - Castelul Kameyama Ioana Geier – Templul Sanjūsangendō Loredana Dănilă – Templul Tenryu-ji grădina Ioan Petru Gârda - Castelul Nijō Magdalena Dale - Castelul Nijō – ansamblu Grigore Chitul - Higashiyama Tincuța Bernevic - Templul Tō-ji Ana Maria Bezem - Sanctuarul Ryozen Gokoku din Kyoto Cristian Marian Dely - Statuia Sakamoto Ion Rășinaru – Templul Kiyomizu Mihaela Roxana Boboc - Templul Tenryu-ji – intrarea în templu George Daryoung – Poarta Palatului Imperial Darjan Tanța - Castelul Nijō – exteriorul castelului Anișoara Iordache - Castelul Nijō – clădire interioară Mara Cîrciu - Ginkanku-ji – Templul Pavilionului de Argint – ansamblu Erika Keller - Templul Tenryu-ji - interior Nicolae Tomescu – Gara din Kyoto Simina Silvia Șcladan - Turnul din Kyoto Cristina Rusu - Templul Ryoan-ji - interior Fotografiile sunt realizate de colegul nostru Marian Ghilea, care și-a petrecut sărbătorile de iarnă la Kyoto. La rugamintea mea a scris despre fiecare fotografie în parte. Explicațiile fotografiilor le aveți mai jos, în ordinea în care sunt așezate în haiga. Ryōan-ji - grădina pietrelor Așezat pe piedestalul de lemn din fața grădinii, am meditat timp de câteva minute, până când am avut sentimentul că mă contopesc cu una din pietre. Grădina pietrelor din templul Ryōan-ji a fost construită în secolul al XV-lea. Conține cincisprezece pietre acoperite de mușchi. Privind la grădină din orice unghi, doar paisprezece din ele sunt vizibile. Privind la ele, fiecare găsește inspirație sau iluminare în felul său. Kinkaku-ji - Templul Pavilionului de Aur Razele soarelui împrăștiate de Pavilionul de Aur dădeau o frumusețe stranie lacului și pinilor din jur. Kinkaku-ji (Templul Pavilionului de Aur), cunoscut și ca Rokuon-ji (Templul Grădinii Cerrbului), este un templu budhist Zen (Școala Rinzai) din Kyoto. Aranjamentul grădinii datează din perioada Muromachi (1336-1573). Este una din cele mai populare clădiri din Japonia, atrăgând anual un mare număr de vizitatori. Sanctuarul Yasaka Pregătiri de Anul Nou la Sanctuarul Yasaka, liniștea se cerne lent peste oamenii ce intră și ies. Yasaka Shrine (Yasaka-jinja), numit și Sanctuarul Gion (Gion-jinja), este un sanctuar Shinto din districtul Gion, Kyoto. Construcția sa a început în anul 656 și a fost adusă la o forma similară cu cea de astăzi în anul 994. Ginkanku-ji – Templul Pavilionului de Argint Interiorul Pavilionului de Argint, închis accesului publicului, rămâne plin de mister, deși e atât de aproape...Kannon-den (Sala Kannon), clădirea principală a templului Ginkaku-ji (Ginkaku-ji). A fost numit Pavilionul de Argint din cauza planurilor inițiale de a-i acoperi fațada cu o folie de argint. Construcția sa a început în anul 1482. Templul Nanzen-ji Nanzen-ji mi s-a părut impresionant în primul rând prin masivitate. Și mi-a amintit cumva de templul părăsit ce apare în filmul "Rashomon" al lui Akira Kurosawa. Nanzen-ji (Nanzen-ji), tradus ca Templul Zen din Sud, se află în zona de sud-est a orașului Kyoto. A fost fondat în 1291 de către Împăratul Kameyama (Kameyama-tennō). Castelul Kameyama Am pășit în incinta organizației Oomoto și m-am plimbat în jurul micului castel Kameyama cu scopul de a întâlni alți vorbitori ai limbii Esperanto și aici, în Japonia. Și am avut ocazia să fac cunoștință cu un număr destul de mare. Castelul Kameyama (Kameyama-jō) se află în Kameoka (în apropiere de Kyoto). A protejat Kyoto dinspre nord-vest timp de aproape trei secole. În prezent este adminstrat de către susținătorii mișcării religioase Oomoto. Templul Sanjūsangendō Construcția masivă a templului e impresionantă din exterior. Dar și mai impresionantă e uriașa sală intetioară cu peste o mie de războinici în mărime naturală, poleiți cu aur. Din păcate, fotografiatul era interzis și am preferat să nu mă fac de râs încercând să îmi folosesc aparatul fără permisie. Sanjūsangendō (literal "Sala cu treizeci și trei de spații între coloane", cunoscut oficial ca "Rengeō-in" , sau Sala Regelui Lotus aparține școlii budiste Tendai. Construcția sa a fost terminată în 1224. Conține peste o mie de statui înarmate de bodhisatva în sala sa principală. Templul Tenryu-ji grădina A fost primul templu pe care l-am vizitat. Înconjurat de pini și păduri de bambus, are un amplasament deosebit de pitoresc. Tenryū-ji (cunoscut și ca Tenryū Shiseizen-ji este templul principal al ramurii Tenryū de Zen (școala Rinzai) din Kyoto. A fost fondat în 1339 de către Ashikaga Takauji, fondatorul shogunatului Ashikaga. Grădina, creată de Muso Soseki este renumită pentru aspectul ei estetic. Castelul Nijō Istoria iese din nou la iveală în mijlocul bulevardelor moderne ale orașului. Castelul Nijō (Nijō-jō) a fost începută în 1601 de Tokugawa Ieyasu și definitivată în 1626 de către nepotul său, Tokugawa Iemitsu. A avut ca scop controlul și protejarea orașului Kyoto de către dinastia de shoguni Tokugawa. Castelul Nijō – ansamblu În timp ce încercam să prind un unghi optim pentru fotografie, un japonez ceva mai în vârstă a profitat de ocazie și și-a practicat cunoștințele de limba engleză cu mine. A fost una din rarele ocazii când am vorbit în limba engleză cu cineva pe stradă. Am preferat tot timpul japoneza, chiar daca nu o știam prea bine. Vedere a orașului Kyoto și a clădirilor castelului Nijō din unul din punctele sale de observație de deasupra zidurilor de piatră. Higashiyama Aruncat în timp, printre clădiri vechi de cel putin două secole, admir pe furiș două japoneze îmbrăcate în kimono. Mai lipsesc doar samuraii. Higashiyama este unul din cele 11 districte ale orașului Kyoto. O mare parte din zonă a fost păstrată ca în perioada culturii Higashiyama (dezvoltată în secolul al XV-lea de shogunul Ashikaga Yoshimasa. Templul Tō-ji Tō-ji este aparent cel mai vechi templu de lemn din Japonia. Estetica se imbina cu eficiența iar sentimentul de salt în timp este foarte puternic. Tō-ji (Tō-ji) - Templul de Est - este un templu budhist din Kyoto care aparține sectei Shingon. Datează din anul 796, perioada Heian, și este construit în întregime din lemn. Sanctuarul Ryozen Gokoku din Kyoto Copleșit de istorie, pășeam printre pietrele funerare și mă gândeam la sacrificiile oamenilor ce au luptat pentru o Japonie mai bună. Sanctuarul Ryozen Gokoku din Kyoto ( Kyōto Ryōzen Gokoku Jinja) sau Sanctuarul de pe Muntele Sacru din Kyoto cinstește memoria eroilor Japoniei, în special a celor din perioada Bakumatsu și a Restaurării Meiji, care a dus la transformarea Japoniei într-o țară modernă. Aici se află și mormântul lui Sakamoto Ryōma. Statuia Sakamoto O pace adâncă domnea printre fulgii de zăpadă în Parcul Maruyama. Statuia de bronz a lui Sakamoto Ryoma și Nakaoka Shintaro din Parcul Maruyama, Kyoto. Sakamoto Ryōma, 3 ianuarie 1836 – 10 decembrie, 1867). A fost unul din liderii mișcării care a dus la înlăturarea shogunatului Tokugawa în timpul perioadei Bakumatsu din Japonia. A fost asasinat la vârsta de 33 de ani de un grup al susținătorilor vechiului regim, cu puțin înainte de instaurarea oficială a Erei Meiji. Nakaoka Shintarō, 6 mai 1838 – 12 decembrie 1867) a fost unul dintre apropiații lui Sakamoto Ryoma. A murit asasinat în același atac cu el. Templul Kiyomizu Kiyomizu pare să fie cel mai popular templu, mai ales printre tinerii japonezi. Vederea orașului Kyoto este, de asemenea, splendidă. Kiyomizu-dera, oficial numit Otowa-san Kiyomizu-dera este un templu budhist independent in partea de est a orașului Kyoto. A fost construit în anul 778. Templul Tenryu-ji – intrarea în templu Nu am reușit să înțeleg pe deplin cum reușeau aceste pietre să concentreze umbrele din jur și să realizeze un asemenea contrast al propriei lor imagini. Un ansamblu de pietre de o frumusețe remarcabilă la intrarea în templul Tenryū-ji. Poarta palatului imperial Nu am avut ocazia să pun piciorul în interiorul Palatului Imperial, acesta fiind închis publicului pe toată perioada cât am fost acolo. L-am înconjurat pășind peste pietrișul mărunt. Lângă latura de vest m-am oprit și am practicat Taijiquan timp de un sfert de oră. Intrarea de sud a Palatului Imperial din Kyoto (Kyōto Gosho), reședință a împăraților japonezi până în anul 1869. Castelul Nijō – exteriorul castelului Privind de partea cealaltă a șanțului cu apă, parcă așteptam să văd armatele shogunului profilându-se sus, pe ziduri. Zid și șanț de apărare a Castelului Nijō (Nijō-jō). Castelul Nijō – clădire interioară Nici clădirile Castelului Nijō nu erau deschise publicului. A trebuit să las în voia imaginației intrigile și planurile ce s-au țesut în interiorul lor de-a lungul secolelor. Una din clădirile interioare ale Castelului Nijō (Nijō-jō). Ginkanku-ji – Templul Pavilionului de Argint - ansamblu Înconjurând grădina templului, orașul din depărtare părea o prelungire a clădirilor de la Ginkakuji. Imagine de ansamblu a lui Ginkaku-ji (Ginkaku-ji), Templul Pavilionului de Argint, cu clădiri din orașul modern pe fundal. Se poate observa în centru faimoasa grădină de nisip. Ginkaku-ji este un templu Zen (școala Rinzai) din nord-estul orașului Kyoto din perioada Muromachi (1336-1573). Templul Tenryu-ji - interior Liniștea adâncă a muntelui din apropiere și a grădinii care înconjoară templul par să sa prelingă în interior, ca un izvor invizibil. Interior al templului Tenryū-ji. Gara din Kyoto Centrul comercial din Kyoto are o arhitectură modernă și conține foarte multe magazine. Datorită numărului foarte mare de călători care vin și pleacă, este tot timpul aglomerat. Gara din Kyoto. Centrul comercial (aflat pe mai multe etaje). Se observă liniile striate de culoare galbenă, pentru persoanele nevăzătoare. Turnul din Kyoto Ca o rachetă, estompând stelele și vântul, Turnul din Kyoto părea să încălzească puțin atmosfera de iarnă. Turnul din Kyoto (Kyōto-tawā) este construit din oțel și e cea mai înaltă construcție din Kyoto. Este situat în apropierea gării din Kyoto, are 131 de metri înălțime și a fost terminat în 1964. Templul Ryoan-ji - interior Senzația de perspectivă, de spațiu, e foarte intensă. Lumina, difuză, vine de deasupra și dă o culoare mai vie picturilor de pe pereți. Interior al Templului Ryoan-ji, Shinjitai, Kyujitai, Templul Dragonului Păcii. Aparținând Școlii Rinzai de Zen, este situat în nord-estul orașului Kyoto. Conține faimoasa grădină a pietrelor, construită în secolul al XV-lea. Mulțumim colegului Doru Emanuel Iconar pentru înrămarea frumoasă a fotografiilor. Traducerea poemului lui Marian fuyu no kaze shisou sagashite ishi no kage - vântul de iarnă / gândurile mai caută / umbra pietrelor |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate