Din pământul trupului meu primăvara
Cresc brațe spre cerul ochilor tăi. Privește-mă!
Vântul suflă vertical de la mine spre tine,
De jos în sus, ca o iubire tăcută. Oare
Mă poți vedea în mijlocul pădurii care
Te dorește? Privește-mă! Uneori vara
Brațele mele devin ale tale, au rădăcini
În aer și îmi străpung humusul. Și atunci,
De bucurie, îmi anunț logodna cu podoabe
De fructe. Culege-mă! Culege-mă,
Nu mă lăsa pradă așteptărilor umede,
Căci toamna în lemnul meu se cuibărește
Reumatismul. Nu plânge! Dacă plângi
N-ai să mă alini, ci ai să mă desfrunzești.
Cum poți fi atât de rece? Vine iarna
Și tu îmi lași ramurile degerate să atârne
Golite de sevă. Iarna, brațele mele
Sunt inutile îmbrățișării. Mai bine arde-le
Ca să-ți încălzești ochii. Arde-le, căci mie
O să-mi crească altele la primăvară!