Cercul culcat
Seamănă cu o linie dreaptă,
Care se tot adună
Pentru a se odihni
Aidoma unui câine obosit
Sau ca… o cochilie cu melcul în ea
Aflat în repaos
După un mic haos
Stârnit de o iute ploaie de vară
În timp ce luna spune mării:
Că e singura oglindă
În care se vede cum se plimbă
Într-o noapte, fără început, fără sfârșit
Ca apoi, să se ascundă
Pentru că, s-a spus:
Să fie Lumină?!
Și s-a făcut Lumină!
Și de-atunci, Soarele a apărut ziua
Iar noaptea, Luna și stelele
Ca totul să aibă... un sens, un rost
Și cercul s-a sculat și s-a închis
Focul dintâi s-a mai stins
Iar timpul s-a frânt:
În clipe, ore, zile și ani
Ce sunt pentru el doar…
Niște efemeride.

29 - 30 2010