Am noaptea rigidă,
o pârghie să răstorn universul...
Spirala pe care urc
nu are sfârșit...
Din plăcerea arcuirii
treptele pe care mă înalț
îmi aprind luminile.
Popasul pe care-l fac
e o scenă deschisă
muritorilor de rând.

Abia acum începe comedia
cu actorii care-și joacă rolul.
Am început să-i privesc
ca pe ceva firesc pentru oameni,
să-și râdă de apucăturile lor,
dar să plângă de bucuria
în care se trezesc aplaudând.

Era sărbătoare, cred...,
una în care mă eliberez de răutăți
și-mi pot pipăi sufletul,
prin cuvinte mărturisite în șoaptă.

Tu mă știi, femeie...!
Nu mă pot lipsi de tine,
chiar dacă am punctul de sprijin
de care să proptesc pârghia
nopții de iubire.