Ce frumos e orașul-capitală
inert și gol în astă iarnă
ca o părere de rău.

Și ce bine mă simt,
când atâtea mașini în graba lor
mă stropesc,pe mine, un biet călător
pentru că eu nu am permis
pentru că bani nu am
pentru că mâini nici atât...

Și ce împlinire
se joacă în tot trupul meu,
când prin canale camuflate
cad ca în infern
și zbor

În familia lor,
mă primesc aurolacii ciungi
fără mâini sau picioare.
refuzați de mândra societate.

În graba lor trec șobolanii
se aude și-un ecou de metrou...
O,cât te-am iubit o dată...