sunt îngropat sub alb
nu-i raiul
ninge pe-o lamă de cuțit
de mult cuprinsă de rugină și dezbrăcată de plăsele

atâta mizerie dar în sfârșit e pentru toți destulă zăpadă
norii au coborât la pământ
cum sunt spălați morții să vadă

și-o cârpă își plimbă peste dinții mei
gustul sincer al vinului
aici aici insist în dreptul plexului solar
rămâne întotdeauna o pată
de n-ar fi diformă aș crede că-i viața
de n-ar fi rubinie aș crede că ești

și tresar în somn și apuc
lucruri cu disperarea treazului
iertați-mă de clevetirea voastră dacă
o crimă voi înfăptui
pentru că ninge pe-o lamă de cuțit și s-ar putea să fie raiul
iar eu sunt atât de credincios încât
îmi trece prin inimă să mă conving

mai hotărât ca niciodată aleg
să nu rostesc dezamăgirile viului mai departe
toarnă-mi încă un pahar pentru nopțile în care voi întoarce
sufletul meu ca fumul pe coș
iar tu vei crede că în lipsa mea crivățul
a reușit în sfârșit focul să stingă

în sfârșit în sfârșit în sfârșit – tu deschide
sunt învățat a intra fără a bate la uși
primește la masă această zăpadă
iar din cel ce am fost sunetul

în el am trăit lui m-am închinat în el am primit semnul
celor veșnice
iertați-mă de clevetirea voastră dacă
scriind acestea nu mă sinucid

atâta mizerie dar în sfârșit e pentru toți destulă zăpadă
norii au coborât la pământ
cum sunt spălați morții să ne vadă