las durerea comme une vagabonde să treacă prin mine
ea îngână une vieille chansonette
ma pauvre cu buzele ei roșii cu ghetele ei roșii

nu-i spun nimic
nu o privesc
se oglindește de una singură în străluciri întâmplătoare

doar îmi vine să-i cer iertare
mai ales ca nu vrea mare lucru
nu-și face cuib zice nu-i place să mă învăț cu ea nu-i plac obișnuințele
ea ar vrea să o simt
ma pauvre vorbește ca o tinerică într-un pat de carne

ea crede mereu que son passage est unique
se sclifosește enumeră fricile înțelepte ca pe niște podoabe

nu încerc să-i amintesc nimic
nu poate accepta batranetea