m-am săturat de versurile tale, poetesă ingenuă
de poemele tale lacrimogene precum grenadele aruncate în piața mare
pentru alungarea protestatarilor
m-am săturat de poeziile tale siropoase ca mierea luată dimineața
pe stomacul gol în cămara bunicii
de dulcegării precum crema de zahăr ars sau budinca de zmeură a mătușii marusea
m-am săturat de clișee literare de lacrimi albastre de îngeri pe post de laitmotive
de heruvimi de zei bărboși și libidinoși în universul tău insipid
dar multicolor
de neologisme pe care nici tu nu le înțelegi
de stele galaxii necunoscute unde doar gândul tău navighează ca o supernovă
m-am săturat de metaforele tale reșapate în atelierul din spatele casei
de vise îngropate în palmele tale adânci de miracole rămase fără răspuns
de mâini străvezii prelungi de timp metafizic de insule pierdute și regăsite
în urma unui naufragiu
de pielea ta albă plină de pistrui care respiră numai poezie ludică
m-am săturat de ifosele tale de mare poetesă
de ego-ul tău de tinichea
de versurile tale filozofarde despre viață despre dragoste despre singurătate
când tu copilă nu știi ce înseamnă dragostea autentică
dragostea asumată ca o sentință
dragostea acceptată ca o condamnare la muncă silnică
într-un abator cu animale fericite că vor ajunge într-o lume mai bună
dar scrii despre iubire cu dezinvoltura unei vedete de mucava
cu aroganța unei starlete de cinema
scrii ca o atotștiutoare în ale suferinței labirinturi
despre moarte dragoste și alte nimicuri
tu care te lauzi în cercurile tale literare că ai citit din john berryman
și leonid dimov
din charles bukowski și silvia plath
din allen ginsberg walt whitman și jim morrison
din echinoxiști și postmoderniști
tu care nu ratezi nici un concurs literar nici o lectură publică
nici o ocazie de a te face remarcată la serate literare
tu care cochetezi cu marii defuncți ai literaturii române
tu care din prea multă naivitate nu înțelegi paradoxurile acestei lumi ciudate
tu care scrii la fel de trist ca încă o mie de poetese din valea plângerii
despre aripa fluturelui cap-de-mort care te poartă în vis peste două oceane
și despre singurătatea hidoasă cu chip de liliac
poezia se trăiește in stradă, iubito
printre curvele și șmecherașii pe care îi detești
printre maldăre de gunoaie ce înfloresc ca mușcatele în dreptul fiecărui chioșc de ziare
poezia se trăiește la cele mai mari altitudini, iubito
acolo unde aerul este mult prea rarefiat pentru gustul tău
pentru că orice ninsoare abstractă are ceva poetic, nu?
iar fulgii de nea au o viață mult prea scurtă
așa că scutește-mă de ifosele tale, iubito
în fond și mâine va fi o zi