În orice an pierd o iubită, în orice an pierd un destin
Trăiesc o viață părăsită și tac desi aș vrea să strig
Mă simt un clovn fără de haz vărsând pe el paharul plin
Dar toate ar putea să trecă, dacă n-ar fi atât de frig

Simt inima cum se sfâșie, mereu în freamăt și infarct
Simt sufletul că ar dori să nu-mi mai fie pasager
Dar toate ar putea să fie doar o trăire în abstract
Dacă în jurul meu n-ar fi mereu, mereu atâta ger.

Văd oamenii cum se feresc de calea unde merg, lepros
Sunt trist, intens, nefericit dar pentru voi sunt doar ridicol
Dar poate că nu aș găsi nimic din astea serios
Dacă în jurul meu n-ar fi întotdeauna numai viscol

Același gol ce implodează zi după zi adânc în mine
Într-o scrâșnire disperata, cu o grimasa ce nu-mi trece
Din care eu mă regăsesc și poate c-ar fi iarăși bine
De nu aș ști și n-aș simți că tot în jur e-atât de rece

Trăiesc, nu am cu cine să pot să schimb această viață
În fiecare dimineață mă simt la fel de disperat
Dar aș putea să merg într-una, să am un zâmbet larg pe față
Dacă în jurul meu, constant, nu ar fi totul înghețat.

Schiez mereu, astronaut, peste zăpezile din Marte
Îngheț în fiecare zi pe partea nevăzută-a lunii
Căldura ce vă înconjoară este mereu tot mai departe
Și sunt un apendic umflat ce puroiază-n burta lumii