frunze late cât marea
îngălbenite de vârstă
cad pe tăceri

ochii obosiți de verde
trec peste păduri
în culori

fetele se închipuie mari
prin germinația seminței
în pântecul negru

toamnele se culcă pe gândul
înrămat în peretele inimii
sub sticlă

cu suferința săpată-n carne
iernile trec peste râuri
viața curge la vale

nopțile se visează zile
cu lumânări în mâini
aprinse de soare

eu dezleg drumurile
primăverilor care vin
prin muguri