Nu mă mai pot ascunde după muchia zilei
ca după colțul unui zid de rotație
ochiului stâng îi supurează lumina
căci ochii mei nu dorm de încă un deceniu
și uite dacă tot mai ațipesc
lângă margini ce se aleargă din urmă
grilajul lunii măcar să îl sprijin
să simt că a trecut prin noi
(din cele ce nu se întorc vreodată)
o altă zi cu alt fel de translație
iar, în urma mea adâncă a mai crescut o urmă

dacă ochii mei neadormind prin neștiutul somn
văd ochi în care se pot uita, de acum înainte