în pielea goală ies în noaptea de februarie
o clipă inima se răzgândește
dă să intre-n casă
nu pricepe ritmul înnegurărilor
acestei regăsiri în nemișcare

viscolul mă curtează cu înverșunare de arcuș
n-aș putea spune dacă din mine răzbate cântecul
sau din el
ehei! ochii aceștia albaștri și verzi și adânci
nimic n-au topit niciodată

Refren
sânge! de-ai fi fost săgeată...
n-ai fi susurat în piatră
eu nu tu nici tu nu eu
într-un trup aclamideu

dac-ați putea vedea cum varsă bărbații o lacrimă
pe ascuns
la moartea unei curve
și-n locul măgarilor s-ar înhăma la dric
să poarte desfrâul la groapă

dar capul ei și căpătâiul gropii înfiorează
crucile!
pe atâția i-au făcut oameni cuminți
iar cerul varsă peste movilițe
lacrimi de gheață

renunțați la refern
nu-i momentul
pe bărbierul din fața porții nu muzica l-a adus