de la 8 la 17, mama lui david se duce la muncă
și se afundă între hârțoage și cifre
pe fereastră, se vede o stivă de lemne înaltă cât un marfar
și gura de canalizare prin care orașul respiră
un joagăr cântă fals, precum cerșetorii-n fața bisericii
ceva mai în larg, cu picioarele împleticite
cerul ar vrea să se ușureze

acum, desigur, mama lui david întocmește un ordin de plată
a scris multe astfel de hârtii și mai are câteva
păstrate pentru situații absolut neprevăzute
căci niciodată nu știe ce-i rezervă destinul
există câte un preț pentru bucurii, unul pentru surâs și un cu totul alt preț
pentru aripi
aerul dintre pereți poate fi decupat cu foarfeca
și presat între coperțile unui dosar cu șină
doar mama lui david, doar mama lui david știe că
acesta își schimă culoarea, utilitatea și sensul în fiecare zi

numai fereastra poate fi un refugiu
pentru empatie, suflete, numai fereastra și acest timp care se scurge alb
ca un înger încărcat de regrete
ochii lui temători
sunt două cifre al căror rezultat final e un mare minus

stiva de lemne e o pădure fugită-n picioarele goale la oraș
strigătul ei se aude până la marginea gerului

orele petrecute între o aștepatare și alta
sunt semne că o altă cafea
ar putea aduce o liniște nouă și tot la fel de pufoasă ca o ilic
în vremea asta, de la 8 la 17, mama lui david
mai are timp cât să creadă că lumea poate fi prinsă-n capse
și pusă-ntr-un biblioraft peste care se poate pune
un strat de praf tot la fel de nepăsător
ca un frizer în pragul pensionării

prin geamul mat, orașul se scutură de gândurile de peste zi
un câine mușcă aerul gros
de la etajul al doilea, de unde stau și privesc, străzile
țipă abia perceptibil, ca o fântână care urmează să sece
mama lui david trece pe trotuarul de pe cealaltă parte a memoriei
lasând în urmă o dâră de cifre care-ar vrea să învețe să tacă