în ceasul otrăvit al înșelării
ce uneori se numără în luni de zile sau în ani
un mecanism pervers ascute în femeie umilința
hrănindu-și mai cu dăruire animalul
spălându-i și călcându-i rufele de mort

sub primenirea sufletului ce se-nalță
ochii în cap îi ard
la față se albește
iar sângele așa albastru i se face
că-n rare petice de piele zărești cerul

tu? mușcat până la oase de excese
nu îi vei fi în restul zilelor amant
chiar dacă rareori același dumnezeu se-ndură
să mai iubească-n tine ce ai fost