Sunt trist ca un diavol cu bun simț.
Lipsit de putere m-afund
În cerul pămantului
În marea de sange
În carnea putrezind de plăcere
Sunt trist, ca o curvă lipsită de dorinți
Și la fel de singur.

Aud miezul întunericului
În hohotul clopotului
Și inima vieții bătând
Aproape de lume.
Mi-e teamă de veșnicia pietrei
Și-a viermelui și-a omului
Și chiar de veșnicia mea –
De fără sfarșitul mine.

Când sunt vesel
Sunt vesel ca porcu-n mocirlă.
Te izbesc și râd
Ma izbești și râd de-ți pare rău
Și strigand: eu, eu, eu!
Ca o rugăciune
Trec mai departe
Din ranjet făcând punte
Între azi și mâine.

Mai apoi, când obosesc,
Ma culc cu capul pe piatra trecutului
Ea mă apasă, eu o apăs
Durerea care mă leagă de ea
Și nepăsarea ei
Amintindu-mi ca nu sunt Dumnezeu.

Iar trecutul crește tăcut
Uriaș idol rece.