Tatăl meu,
De Elena Irina SPILCÃ
09.02.2012

Mi-e dor de clipe lungi,
Copilăria ce-am avut
Când tu erai cosmosul meu,
Și unic legămînt.

Să te aștept în prag să vii,
De la serviciu obosit
Să-mi povestești de scriitorii,
Ce azi i-ai întâlnit.

Privind la haina ta kaki,
În timp am îndrăgit-o!
Am spus mereu că într-o zii
Voi fi exact ca tine.

Mi-e dor de sfaturile tale,
Să te ascult cum îmi reciți,
Să zdrăngăn noaptea la chitare,
Iar tu să mă asculți...

La meciuri noi să ne uităm,
Și filme totodată,
Răutăcioși să comentăm
La sportul care-a fost odată.

Mi-e dor de tine tatăl meu
De ochii tăi ce-i blânzi,
Mi-e dor să fiu copilul tău
Și să te-aud cum râzi.

Să te amuzi pe seama mea,
Când spun câte-o prostie
Și să mă cerți cu vocea grea
Dar plin de modestie.

Să îți observ îngrijorarea
În ochii încruntați
Când fruntea mea de febră arde
Și nu știi ce să-mi faci.

Zâmbesc când îmi aduc aminte,
Cum hainele mi le coseai
Lipind a noastre nume sfinte
Și cum apoi mi le călcai.

Mi-e dor să îmi explici aievea,
Cum o făceai odată
S-ascult doar glasul inimii,
Să nu mă las furată...

De lucruri mari fără valoare,
Și fără profunzime
Să fiu doar eu, acel om mare,
Ce s-a născut din tine.

Aș vrea să-ți spun atâtea lucruri
Dar nu găsesc cuvinte,
În visul meu sunt doar frânturi,
Ale copilului cuminte.

Păcate grele mă apasă,
Tristeți ce-n suflet le-am ascuns
Aș vrea măcar pentru o clipă,
Să uit durerea ce-a apus.

M-ai învățat cu bunătate
Că viața-i dură ca o rocă,
Încerc să caut doar dreptate
Acum în altă epocă.

Aș vrea tăticul meu cel drag
Să îmi rămâi alături,
Să te observ ades din prag
Amarul să-mi înlături.

Aș vrea ca toți copii lumii
Să aibă-un tată ca al meu,
Să simtă că primesc iubire
Cum am simțit și eu.

Mi-ai fost și tată și prieten,
Mi-ai îndrumat destinul
Cum aș putea părinte drag
Să-mi stăpânesc suspinul?

Rămâi cu mine tati meu,
Să nu pleci niciodată
Căci fără tine-n lumea asta,
Mă simt abandonată.