Sunt o cârtiță căreia îi cresc în fine ochii
Și care priveste, nedumerită
Rădăcinile de leandru care îi blochează calea

Îmi caut mușuroiul
Pe căi subterane, aparent fără sfârșit
Sperând ca voi evita
Centrul Pamantului și al Universului

Sunt frate cu râma, cu obletele și cu amintirile îngropate
Și duc o existență hibernată
La picioarele munților și văilor și râurilor
De care nu știu ca există
Dar le aud uneori vibrând.

Sunt o cârtiță cu ochi emergenți
Dar cu privirea atrofiată
Un veșnic săpător în glodul lumii
Căutând iluziile mele cârtițesti
Care mă mână noapte de noapte
Spre galeriile infinite, încă nesăpate