îmi pare că sunt singur pe-o insulă pe care
azi am umblat desculț
încă mă arde nedumerirea din ochii maimuțelor
ce mult mi-am dorit să pot trimite la dracu
pe toți maeștrii pândei și ai negocierilor
cizmarii croitorii și pălărierii
să urc gol pușcă pe-o leneșă plută
micșorându-mă spre nicăieri
înspre asfințitul acesta întredeschis ca pleoapa unui samurai

teaca de bambus îmi cumințește ascuțirea
nu pot tăia marea în două cu o singură vâslă
n-aș face decât să ocolesc propria inimă
îndepărtându-mă cu fiecare adiere de capul bunei speranțe
înșurubându-mă în liniște și în sare

fug de voi incurabili ai materiei
de toți care îmi reproșați că neavând și eu cancer nu vă pot înțelege
deși mi-au fost întotdeauna dragi curvele
și am băut pentru fiecare sfânt din calendar
lepădăturilor dând rotundul pumnului spre pomană
ori de câte ori cuvântul a fost tâlhărit de inegalitatea degetelor

alerg pe valuri ca pe niște străzi fără iluminare
țestele cașaloților se succed cu muțime de porți
frumusețe! frumusețe parșivă…
dacă moartea ar fi un zid chiar și pe ea s-ar împleti trandafirii

pe copilul acela albastru-verzui
încrâncenat ca o scoică și vesel ca un sugar sătul
l-am mâncat
cu unghiile și cu părul său am aprins focul
un foc ce de atunci nu se mai stinge
dar asta numai pentru că iarna nu a mai trecut

când voi ajunge astfel descompus nimeni nu va recunoaște
că sunt din Jabberwocky
doar nările mamei vor fremăta preț de secunde
simțind laptele ce mi-a acrit pielea
apoi va continua să împingă leagănul gol
cântând ca un pește