Ce zgomot surd îmi dă fiori
Și-i repetat și-i miez de noapte?...
Stau cu prieteni la o carte,
Cum stau în viață adeseori.

E un sinistru neînțeles
Ce bubuie în suflet, tâmple,
De mister ce-ar putea să-ntâmple
Pe-asfaltul morții-n contrasens.

Am parcă o străfulgerare
De suflet ce-mi cedează straniu;
Aieve aud geamăt în craniu
Și fug în buhăit ce doare...

Alerg, nu știu de ce am frică
D-un neștiut ce-l presimt rău...
Mă-ndrept ca sunet spre ecou;
Simt inima că-n hău îmi pică.

Impact după impact din nou
Văd roți ce sfârtecă din trupuri
Cum solzi din aripi își pierd fluturi...
Mă metamorfozez erou...

... M-arunc printre mașini nebune
Ce aleargă, calcă și zdrobesc
Două grămezi... și izbutesc
Să văd în noapte două... urme.

Nici nu mai sunt forme umane,
Doar două umbre de movilă;
Întrezăresc cu greu copilă
Turtită-n sânge și creioane...

... Are-un rucsac împăștiat
Cu coli, caiete de desen
Și lângă trup de-om mutilat
Stă o icoană veche-n lemn...

... Și plâng și țip și vreau să mor;
Îs în prag să fiu zdrobit de faruri
Prin negura cu moartea-n daruri...
Mă doare capu-ngrozitor!

Mă uit pierdut în sine, în jur,
Urlu la nebunia fugii;
Nimeni n-ascultă țipăt rugii...
Le caut suflete împrejur.

Aud sirene și amorf plec,
Mă-ntorc în lumea celor vii;
Îmi văd ghiozdanul la copii...
Mă mor, în lacrimi mă înec.

PS.
Pierzare-n duet în timp real pe DN1,
Într-o noapte de groază din 2001.
19.03.2011