A ieșit la iveală raționalul în cele din urmă;
Am învățat că timpul este insuficient, fad și dureros,
Precum o conștiință întinată
Pentru a-l putea folosi spre a remedia greșelile.
Totul curge, se risipește sau clădește noi tulburări
Asimetrice, angrenate într-o continuă dezumanizare.
Este trist când simți-
Când nu știi cum să te descurci cu durerea, cu neputința,
Cu frigul existențial, cu cuvântul,
Sau cu privirea unui animal muribund.
Este trist când, după ce ai simțit toate aceste lucruri,
Intervine o dezumanizare timpurie,
O indiferență costisitoare.
Au ieșit la iveală monștrii;
Dar de această dată,
Nici nu a mai fost nevoie să îi îndepărtez
Prin nopți de durere mocnită, sudoare sau delir paranoic;
Au plecat singuri, pașnic, lin, într-o tăcere molipsitoare.
Este liniște deplină în mine: nu mai sunt monștrii,
Nu o mai simt pe ea, nu mai e nimeni altcineva
Înafară de mine.
Îmi place să privesc în toată acestă tăcere,
Pereții camerei mele.
Sunt siguri, știu totul despre mine, sunt albi și devotați.
Urăsc oglinzile în schimb, acel portal ocult despre care
Tot vorbeam, o scoatea pe ea, din adâncuri.
Nu se mai zbate să iasă într-o adiere rece și luminoasă
De dimineață,
Nu își mai risipește erupția de neliniște și mister,
Nu mai regurgitează singurătatea, caută speranța,
Sau avortează demonii unei ființe duale,
Ceea ce mă asigură că toată serenitatea plămadește
Un deznodământ ireversibil.
Timpul este ireversibil și insuficient
Pentru a fi folosit spre remedierea greșelilor;
Deznodământul va fi la fel de costisitor.