”Slăvit să fie domnu și să ne aibă-n pază,
În veci slăvit să fie, de rele ne veghează.”
Aud aceste vorbe la orice colț de stradă
Observ că adevărul, lumea nu vrea să vadă.
Duminica în zori începe-o propagandă,
Umil noi către domnu s-aducem o ofrandă
Și urlă-n gura mare, instigă și slăvește,
Mai bine el s-ar naște mai mut de cât un pește.

„Rugați-vă la domnu căci el este putere!”
În gândul lui cu grijă își numără averea.
„Fii bun cu cel din jur, ajută-l pe aproape!”
Dar burta în sutană deja nu mai încape.
„Să crezi și să faci bine, ca să ajungi în rai!”
Dar dacă faci ca el doar peste diavol dai.
El strigă-n gura mare și cântă și slăvește,
În mine cu putere o ură mare crește.
Cum pot sa cred ce spune, când însăși el nu crede?
Îl văd ca pe un clovn, dar el bogat se vede.
El vede cum trăiește, în lux, în fiecare zi
Și cum înșeală lumea, prin tot ce va vorbi.
Dar toți îl cred ce spune, părinte îl numesc,
Umil ei de la dânsul iertare tot cerșesc.
„Trăiți cinstit!” ne-ndeamnă-n orice cuvântare,
Gândind cum să mai scurgă un ban din fiecare.
Se dă-nțelepți și sinceri, păgâni cu doua fețe,
Bolborosind fățarnic în bărbile lor crețe.
Biserica, ea spune, că știe adevărul,
Că domnul a creat pământul și cu cerul,
Dar cum atunci suportă tradiția păgână?
Simboluri păgânești ce lumea li se-nchina.
„Biserica e sfântă!” mai spun ei cu tărie,
Desfrâu, dezmăț, păcate și febră de-avuție,
E butaforic totul, ce vor ei să arate,
Ce-i sfânt vorbesc în față, păcat doar pe la spate,
Biserica ei au creat-o, doar ca să facă bani,
Ne duc pe căi greșite de două mii de ani.
Ei fac comerț la negru, politică, minciună,
Într-adevăr, averea, mai mare și-o adună.
Sunt liber să aleg, atunci de ce condamnă?
Cu spumă l-a lor gură, să cred ei mă îndeamnă.
Afirmă sus și tare, salvare vor să-mi dea,
Salvarea lor mă costă, cu libertatea mea.
În aur ei se scaldă și vor din ce în ce mai mult,
Dar unde-i idealul în care am crezut?
Credeam ca tu ești sfântă creată din lumină…
Dar te cunosc acum, biserică păgână.